În urmă cu aproximativ 3 ani, Ramona Bădescu a devenit mamă pentru prima dată. Cu toate acestea, vedeta încă nu și-a botezat fiul. În cadrul unui interviu, actrița a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu a făcut asta.
Ramona Bădescu și-a îndeplinit cea mai mare dorință în momentul în care a dat naștere fiului său. Vedeta a declarat că și-a dorit dintotdeauna să devină mamă, însă a fost binecuvântată cu acest dar la vârsta de 49 de ani. Actrița și-a luat în serios rolul de mamă, iar partenerul său de viață, Fabio Cali, îi este alături și o sprijină.
Pentru multă lume, faptul că actrița nu și-a botezat încă fiul, deși are vârsta de 3 ani, acest lucru pare neobișnuit și ridică un semn de întrebare. În cadrul unui interviu, Ramona Bădescu a spus de ce nu a făcut botezul fiului său până în momentul de față.
Vedeta a mărturisit că nu a avut timpul necesar pentru a se ocupa de acest eveniment important din viața ei și a partenerului său. De asemenea, un alt motiv este legat de faptul că ea și tatăl copilului ei nu au ajuns la un comun acord în privința religiei micuțului.
„Nu, nu am apucat (n.r. să îi facă botezul fiului), pentru că vreau să îl fac într-un stil important și sunt în tratative cu Fabio pentru că încă nu am hotărât dacă îl facem ortodox sau catolic”, a mărturisit Ramona Bădescu, pentru Antena Stars.
De când își trăiește visul cu ochii, Ramona Bădescu este mai fericită ca niciodată. Faptul că a devenit mamă când credea că nu mai are nicio speranță, o face să fie extrem de recunoscătoare pentru minunea pe care a primit-o de la Dumnezeu.
„Fiecare zi îți creează o poveste, te transformă, devii altfel, crești, înveți. Povestea cea mai minunată și cea mai senzațională a vieții mele a fost faptul că Dumnezeu mi-a oferit un copil la 49 de ani, când nu mai credeam, nu mai speram. Asta este povestea de necrezut a vieții mele și pentru care mulțumesc lui Dumnezeu. E uimitoare, e și dificilă, pentru că a fi mamă înseamnă sacrificiu, iubire necondiționată, să înveți multe lucruri să le faci. Nu e ușor să fii mamă nici la 20, nici la 40, nici la 50. La nicio vârstă nu poți să zici sunt mamă și știu să fac lucrurile. Asta este o poveste în câteva cuvinte, dar cu un rezultat extraordinar și cu o minune extraordinară”, a declarat Ramona Bădescu, pentru WOWbiz.ro.
VEZI ȘI: Ramona Bădescu dezvăluie secretul tinereții veșnice: „Îmi cumpăr tratamente naturiste”